Noi, oamenii, suntem, în general, destul de reluctanți atunci când trebuie să facem o schimbare. Preferăm să ne complacem într-o stare pe care noi o percepem ca fiind zona noastră de confort. Să recunoaștem, de câte ori ați făcut ceva care să vă scoată din acea zonă de confort? Nu ați gândit că, mai bine rămâneți acolo unde vă este bine, decât să vă complicați la ceva care este nou, diferit și, poate, în accepțiunea voastră, prea dificil de făcut?
Aproape niciodată un om nu va vrea să recunoască faptul că ceea ce face acum, zona de confort în care se află, nu este ceva tocmai bun, corect sau benefic pentru viața ori sănătatea lui. Și, mai mult ca sigur, nu va dori să schimbe nimic. Știți cu toții, schimbarea implică renunțarea la ceea ce noi percepem ca fiind „confortabil”. Așa că, ce rost are să ne complicăm cu asta?
Pe de altă parte, poate sunt unii dintre voi care chiar își doresc o schimbare cu adevărat. Poate vreți să aveți un alt stil de viață. Poate vreți să aveți o sănătate mai bună, o stare financiară mai bună sau relații mai bune cu persoanele din jurul vostru. V-ați întrebat vreodată ce trebuie să faceți pentru a beneficia de toate acestea (precum și de multe altele)?
1. Perfecționați-vă mintea
Nu cred că se poate sublinia îndeajuns de mult importanța perfecționării minții. Este necesar să aveți o minte cât mai ascuțită și cât mai deschisă la tot ceea ce este nou. Pentru că schimbarea pe care vreți s-o faceți în viața voastră vine din interior. Și cum o puteți implementa? Prin disciplină de sine.
De multe ori, probabil că știți ceea ce este bine pentru voi, dar nu reușiți niciodată să atrageți acele lucruri în viața voastră, deoarece, în mintea voastră, aveți întotdeauna îndoieli. Vă spuneți mereu că nu puteți face lucrurile astea, că n-are rost să le faceți sau vă întrebați cu ce v-ar ajuta exact.
Neavând o minte deschisă la schimbare și o disciplină de sine cât mai puternică, nu veți putea aproape niciodată să trăiți așa după cum v-ați dorit. Dacă vreți să aduceți o schimbare în viața voastră, începeți prin a vă scrie pe o foaie de hârtie sau într-o agendă, scopurile (sau țintele) voastre pe un an pe care doriți să le atingeți.
Scrieți un număr de astfel de scopuri (exemplu: 14) apoi luați-vă un angajament față de voi și disciplinați-vă mintea în așa fel încât să puteți să vă atingeți toate acele scopuri pe parcursul anului în curs. De fiecare dată când v-ați mai îndeplinit un scop, tăiați-l de pe listă!
2. Stabiliți-vă un punct de plecare
Pentru a putea face o schimbare cât mai pozitivă a stilului vostru de viață sau al sănătății voastre, cel mai bine este să știți de unde trebuie să porniți. Sau în ce punct vă aflați în prezent. Dacă, de exemplu, vreți să fiți mai sănătoși și să slăbiți 12 kilograme, atunci trebuie să știți ce greutate aveți în prezent. Astfel, veți putea concepe mai ușor un plan de acțiune sau o dietă pentru slăbire.
Același lucru este valabil și în cazul celorlalte scopuri pe care doriți să le atingeți și pe care le-ați trecut pe lista despre care v-am vorbit un pic mai sus.
3. Creșteți nivelul de energie
Cheia către fericire și către stima de sine este să vă simțiți cât mai energici. Așa că, este important să găsiți diverse modalități prin care să vă creșteți sau să vă mențineți nivelul de energie actual. Puteți începe cu niște exerciții fizice simple, cum ar fi o scurtă plimbare de 10 minute.
Energia (și lipsa de energie) sunt contagioase. Dacă vă simțiți și acționați într-un ritm energic, celelalte persoane din jurul vostru se vor „contamina” și ele de la voi. Aveți grijă, așadar, de nivelul vostru de energie. Aveți grijă ce alimente consumați, câte ore dormiți pe noapte, ce muzică ascultați sau ce activități întreprindeți pe parcursul unei zile.
4. Filtrați ceea ce recepționați
Avem două căi principale de „recepție” a mesajelor ce ne sunt transmise de lumea înconjurătoare: urechile și ochii. De multe ori, noi nu controlăm sau nu filtrăm absolut deloc ce informații primim prin intermediul lor. De aceea, viețile noastre ne sunt modelate, adesea, de ceea ce auzim la radio, vedem la televizor, citim în ziare sau auzim de la alte persoane.
În cele mai multe cazuri, nu toate informațiile pe care le primim din aceste surse sunt și de calitate. Să luăm exemplul televizorului. Câte emisiuni sunt cu adevărat educative? Câte filme transmit un mesaj clar? Cât este simplă manipulare și cât este adevăr? Probabil c-ar fi bine să petreceți mai puțin timp în fața televizorului și să acordați atenție acelor lucruri care contează cu adevărat (viața, sănătatea sau familia voastră).
5. Trăiți un stil de viață mai luxos într-un mod mai simplu
Acest lucru este un pic mai controversat și poate suna paradoxal, dar un stil de viață luxos nu trebuie să fie chiar atât de.. luxos în cele din urmă. Să vă explic puțin. Știați că unii oameni bogați au, de fapt, un stil de viață mai simplu? Nu toți conduc cea mai tare mașină sport, nu toți au ultimul model de iaht și nu toți vor să dețină un avion personal, chiar dacă și-ar putea permite acest lucru.
Asta nu înseamnă că sunt zgârciți sau că se mulțumesc a fi mediocrii neapărat. Sau nu înseamnă că nu-și pot permite să-și cumpere o mașină mai bună decât omul de rând, care să nu se strice atât de repede. Ei știu cum să trăiască în așa fel încât să aibă un stil de viață care să-i mulțumească din orice punct de vedere, fără a epata sau a sări în evidență într-un mod țipător.
0 Comentarii