Relaxarea nu este și nici nu va trebui să fie vreodată scumpă sau să ne ocupe mult timp. Nu este nevoie să mergeți la stațiuni de 5 stele sau să călătoriți în afara țării pentru a reuși să vă relaxați pe deplin pentru câteva momente. De fapt, relaxarea este foarte ușoară dacă veți ține cont de ceea ce am să vă spun eu în continuare.
1. Meditația
Încercați ca, în fiecare zi, să vă alocați 5 minute pentru meditație. Pentru început, este suficient. Mai târziu, după ce v-ați obișnuit cu această tehnică, puteți urca, treptat, la 30 de minute de meditație pe zi. Aceste 30 de minute se pot împărți în două ședințe de meditație a câte 15 minute fiecare.
În general, 30 de minute de meditație pe zi sunt suficiente pentru a vă goli mintea de orice gând mai negativ și pentru a dormi mai bine. Meditația este destul de simplă. Tot ceea ce trebuie să faceți este să stați drept în picioare pe podea. Apoi, închideți ochii.
Mai departe, concetrați-vă atenția asupra momentului prezent. Repetați cu voce tare sau în gând afirmații de genul „Mă simt împăcat” sau „Mă iubesc”. Lăsați gândurile negative să vă părăsească mintea, nu vă agățați de ele!
2. Respirați adânc și complet
Timp de 5-10 minute, îndreptați-vă atenția asupra respirației voastre. Simțiți cum aerul vă umple din plin plămânii? Majoritatea oamenilor au o respirație mai superficială, ce nu le permite să inhaleze un nivel optim de oxigen în sistemul respirator.
Respirați încet pe nas și simțiți cum oxigenul vă trece prin abdomen și prin tot corpul, urcând inclusiv spre cap. Expirați apoi pe gură.
3. Fiți prezenți în acest moment și simțiți acest lucru cu inima
Concentrați-vă atenția, timp de 5 minute, asupra unui comportament cu atenție. De exemplu, observați cum se simte aerul care trece pe lângă voi când mergeți și cum se simt picioarele atunci când ating pământul, la fiecare pas pe care îl faceți.
Bucurați-vă de gustul, textura și mirosul fiecărui aliment pe care îl consumați.
4. Intrați în contact cu familia și prietenii
Vorbiți cu alte persoane (prieteni și familie). Faceți acest lucru față în față, nu la telefon. Spuneți-le acestora păsurile pe care le aveți, deoarece ei sunt persoane care vă înțeleg și care țin la voi și vă pot ajuta atunci când aveți o anumită problemă.
Prietenii și familia vor aprecia faptul că doriți să discutați cu ei și să construiți relații durabile. Împărțiți dragostea pe care o aveți cu alții, iar ei o vor împărți, la rândul vostru, cu voi.
5. Ascultați-vă corpul
Simțiți cum stresul de zi cu zi vă afectează anumite zone ale corpului: gâtul, spatele sau umerii? Acesta este modul prin care corpul vă anunță că este timpul să faceți ceva pentru a vă detensiona.
Întindeți-vă pe spate sau așezați-vă pe jos. Respirați adânc și simțiți cum tensiunea din corp se topește.
6. Folosiți puterea căldurii pentru relaxare
Înfășurați-vă gâtul cu ceva cald pentru 5-10 minute. Aveți grijă să nu vă ardeți! Temperatura prosopului sau obiectului cu care vă înfășurați gâtul nu trebuie să fie foarte mare, ci suficientă pentru a vă relaxa.
Închideți ochii și relaxați-vă fața, gâtul, pieptul și mușchii spatelui. Simțiți claritatea minții pe când corpul se relaxează complet.
7. Nu uitați să râdeți!
Dacă râdeți măcar o singură dată pe zi, veți reuși să vă mai eliberați de tensiunea acumulată în corp. Găsiți ceva care să vă facă să râdeți: un număr de stand-up comedy, un clip amuzant pe YouTube, niște desene etc.
Râsul pune corpul și sângele în mișcare și eliberează endorfina, care vă relaxează și vă face mai fericiți!
0 Comentarii