Este mai mult sau mai puțin acceptată teoria conform căreia civilizația umană, cu tot cu orașele, formele de guvernământ organizate, alfabetul, procesele de producție și comerțul ei a luat ființă cam acum 5000 de ani într-o regiune a acestei planete în care se găseau valea Indului, Mesopotamia și Egiptul.

Nu se cunosc, totuși, detalii mai exacte și aspecte mai specifice care țin de apariția civilizației noastre. Există destul de multe asemănări între Sumer, Egipt și valea Indului, situri ale unora dintre cele mai timpuri civilizații de pe planeta noastră. Acestea sunt unele dintre cele mai fierbinți, aride și mai puțin ospitaliere locuri din lume. A fost nevoie de foarte multe cunoștințe în domeniul agricol și al irigațiilor pentru a le transforma în suprafețe fertile, unde se puteau înființa ferme, se puteau crește animale și cultiva plante.

Civilizația umană își are originile și în aceste locuri dure, deșertice, în care lipsesc multe dintre resursele de bază de care ea avea nevoie. Fiind nevoiți să se adapteze la mediul înconjurător, oamenii au inventat rapid mineritul, carele trase de cai, bărcile cu pânze, scrisul, orașele, ingineria și multe alte lucruri care le erau necesare pentru a supraviețui, toate acestea întâmplându-se în timp ce alte triburi locuiau în societăți de tip vânători-culegători.

Este dificil de explicat cum anumite popoare au reușit să devieze de la această formă de conviețuire, ajungând să fie mult mai civilizate și mai avansate decât altele, singura opțiune valabilă rămânând aceea că au suferit o anumită mutație genetică (posibil), mutație care ia făcut să fie superioare altor triburi sau popoare. Dar aceasta este o simplă ipoteză.

Totuși, descoperirile făcute de către arheologi în ultimii ani, precum sunt orașele scufundate din golful Camaby din India, vin să arunce o nouă lumină asupra acestei discuții. Un posibil scenariu legat de apariția civilizației umane ar putea fi următorul.

În urmă cu 6 mii de ani, o comunitate tribală de mici dimensiuni care locuia pe coasta de vest a Indiei a fost inspirată, aparent, după cum spuneam mai sus, de o mutație sau evoluție genetică misterioasă să înceapă construcția unor orașe și să inventeze unele dintre primele simboluri care reprezentau cuvintele sau alfabetul uman. Indivizii acestui trib au ieșit din perioada lor de existență preistorică fiind mai civilizați și mai dornici de a crea obiecte de lut, orașe, de a inventa agricultura și de a nu mai fi analfabeți, prin conceperea scrisului.

Aceste comunități au fost cele care au creat primele simboluri care reprezentau cuvinte și nume de oameni. La început, locuitorii tribului au rămas în așezarea lor de mici dimensiuni, cel puțin pentru câteva sute de ani, după care s-au văzut nevoiți să părăsească zona în care își duceau existența, mergând spre nord și vest, din cauza activității seismice și a scufundării orașelor de coastă, care a avut loc în urmă cu aproximativ 5500 de ani. Ei au ales, ca noi destinații, niște câmpii aride, aflate de-a lungul unor râuri, probabil și pentru că erau foarte familiarizați cu un asemenea peisaj.

Prin interacțiunea cu localnicii care făceau parte din triburile locale, ei au beneficiat de forța de muncă necesară pentru a se extinde. Pădurile pe care le-au găsit în aceste zone i-au speriat, deoarece acolo existau foarte multe animale sălbatice și, de asemenea, nu erau deloc familiarizați cu muntele, de aceea, pentru o vreme, indivizii din aceste noi comunități au ignorat munții, fiind de părere că ei nu sunt utili pentru a fi folosiți ca suprafețe agricole.

O parte din locuitorii comunităților de mai sus au migrat și ei, la rândul lor, în Irakul de astăzi, unde au pus bazele civilizației sumeriene, pe malurile râurilor Tibru și Eufrat. De acolo, ei au mers mai departe, ajungând inclusiv pe valea Nilului. Cei din valea Indului au început migrația către Sumer încă din anul 3300 înainte de Hristos și și-au stabilit primele așezări în această zonă.

Ei vorbeau limba înaintașilor lor, care era complet diferită de cea a populației din Sumer. Limba sumeriană antică este foarte diferită de celelalte, cum ar fi ebraica, akkadiana, babiloniana, asiriana și aramaica, toate acestea fiind, la origine, limbi semite. Fiind, totuși, o populație dominantă, coloniștii au instituit sumeriana ca limbă oficială. Populația locală, pe de altă parte, a continuat să vorbească akkadiana.

Limba sumeriană este una mai izolată, ea neavând mare legătură cu alte limbi ale pământului, care aparțin unor grupuri de limbi foarte bine cunoscute. Caracterul său izolat este dovada că vorbitorii ei erau parte a unui trib care s-a dezvoltat în izolare. Lumea civilizată, în jurul anului 3000 înainte de Hristos, se întindea de la valea Nilului până la valea Indului. Cum limba sumeriană antică este complet diferită de limbile care se vorbeau în Mesopotamia, nu este greu să ne dăm seama de unde au venit noii coloniști. Limba lor era diferită chiar și de cea a locuitorilor din valea Nilului.

Totuși, sumerienii au fost primii care au fondat o civilizație în valea Nilului, așa că o parte din vocabularul limbii lor a intrat și în Egipt și continuă se fie folosit chiar și astăzi. Sumerienii nu au mai fost nevoiți să stabilească limba pe care o vorbeau ei ca limbă oficială la momentul sosirii în valea Nilului, deoarece, până atunci, ei cunoșteau bine limbile vorbite în acea zonă. Pe măsură ce akkadienii și sumerienii au început să se căsătorească unii cu ceilalți, limba akkadiană a înlocuit, în cele din urmă, sumeriana în jurul anului 2000 înainte de Hristos.

Cu toate acestea, sumeriana nu a fost eliminată complet din societate, ea fiind în continuare considerată sacră și ceremonială, cel puțin până în anul 1 după Hristos în Mesopotamia. Începând cu al doilea mileniu, babilonienii și asirienii au menținut și utilizat dispăruta limbă sumeriană în aceeași măsură în care și greaca sau latina veche sunt folosite în artă sau religie în zilele noastre. Deși sumeriana nu este o limbă indo-ariană, folosește un sistem de „rădăcini” pentru dezvoltarea cuvintelor oarecum asemănător cu acestea.

Sistemul în cauză a fost folosit, mai târziu, de către indo-arieni în conceperea limbii sanscrite în valea Indului. Limba sumeriană a început a fi folosită pentru prima dată în sudul Mesopotamiei, după care s-a răspândit către nord, indicând direcția din care popoarele Indului au ajuns în Mesopotamia, probabil pe apă. Scribii antici au oferit o echivalență între cuvintele provenite din sumeriană și cele provenite din akkadiană, ele putând fi folosite în avantajul istoricilor care se chinuie să descifreze Manuscrisul Indului. Până acum, ei au încercat și alte metode de descifrare a lui, prin echivalarea cu limba dravidiană și cu alte limbi indo-europene, dar fără rezultat.

Limba vorbită în valea Indusului a fost înlocuită de limbi indo-ariene, la fel ca în majoritatea lumii vechi, o dată cu sosirea Arienilor. Unele cuvinte din indo-sumeriană s-au păstrat, totuși, și în ziua de astăzi și sunt utilizate în dialecte locale.

Civilizația egipteană a apărut odată cu un eveniment istoric. Sumerianul Nirmer, alături de fiul său Menes și o armată de 5000 de akkadieni, au pornit la luptă cu intenția de a cuceri valea Nilului în jurul anului 3200 înainte de Hristos. Ei s-au deplasat de-a lungul râului Eufrat și au ajuns la destinație prin Siria. Triburile de origini africane, aflate la marginea acestei zone, au fost imediat subjugate, furnizând sumerienilor mai multe trupe, care, într-un final, au reușit să cucerească valea Egiptului fără prea mult efort.

Pe un cuțit de silex cu mâner din colț de hipopotam, aflat în posesia muzeului Luvru și găsit la Gebel el Arak, în apropiere de Nag Hamadi, se prezintă o scenă din lupta care s-ar dat în acea zonă. Pe una dintre părțile mânerului este și o scenă în care apar și niște bărci antice. Majoritatea luptătorilor sculptați pe acel cuțit sunt aproape goi, trupurile lor fiind acoperite doar de o cingătoare. Unii dintre ei au capetele rase, în timp ce oponenții lor au o podoabă capilară foarte bogată. Luptătorii goi sunt, fără îndoială, de origine africană. Pe cealaltă parte a mânerului este prezentată o scenă de vânătoare.

În partea de sus a mânerului, apare imaginea unui personaj care se luptă cu doi lei așezați simetric. După ce a cucerit valea Egiptului, Nirmer (Regele Scorpion) s-a întors în Babilon și l-a lăsat pe fiul său, Menes, la conducerea noului regat. Menes a fost cel care a reușit să aducă sub același acoperiș toate comunitățile răspândite în valea Nilului. Aici, a fondat Prima Dinastie Egipteană. În statul nou unificat, s-a dezvoltat scrisul, s-au început construcțiile la scară masivă și s-a ieșit în afara văii Nilului în scopuri comerciale.

Principala problemă peste care a dat clasa conducătoare sumeriană timpurie la sosirea în Egipt, a fost legată de punctele religioase de vedere diferite, ba chiar contrare ale egiptenilor. Aceștia idolatrizau inundațiile, în timp ce sumerienii se temeau de ele, pentru că, în scrierile lor religioase, se menționează existența unui potop care le-a inundat frumoasele lor orașe aflate pe coasta de vest a Indiei, fapt care a dus la migrarea lor din acea zonă.

Cu toate acestea, sumerienii au asimilat tot ceea ce li s-a părut util din ceea ce au găsit în Egipt, reușind să-și dezvolte și mai mult cultura.