Se întâmplă uneori să fii într-un colectiv şi să fii uimit de diversitatea personalităților care te înconjoară? Reacţiile lor, modul lor de comunicare este diferit şi totuşi în ciuda acestor diferenţe înţelegerea există. Este esenţial să cunoşti ce fel de temperament ai, pentru a-ţi înţelege punctele forte pe care trebuie să le exploatezi dar şi punctele slabe pe care ar trebui să le accepţi.
Unii oameni sunt orientaţi predominant spre lumea externă şi intră în categoria extravertiţilor, în timp ce alţii sunt orientaţi predominant spre lumea interioară şi aparţin categoriei introvertiţilor. Extravertiţii sunt firi deschise, sunt sociabili, comunicativi, optimişti, senini, binevoitori, se înţeleg sau se cearta cu cei din jur, dar păstrează relaţiile cu ei. Introvertiţii sunt firi închise, greu de patruns, sunt timizi, puţin comunicativi, înclinaţi spre reverie şi greu adaptabili. Exista 4 tipuri de temperament:
Colericul
Este energic, neliniştit, impetuos, irascibil, uneori impulsiv şi îşi risipeşte energia. El este inegal în manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Oscilează între entuziasm şi decepţie, are tendinţa de exagerare în tot ceea ce face. Este nerăbdător, hotărât şi încăpăţânat, îşi asumă riscuri şi este într-o permanentă căutare de nou. Este o persoană foarte expresivă, gândurile şi emoţiile i se succed cu repeziciune, gesturile îi sunt repezi şi bruşte. Are tendinţa de dominare în grup şi se dăruieşte cu pasiune unei idei sau cauze.
Sangvinicul
Se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru. Este vioi, vesel, optimist, energic şi activ şi se adaptează cu uşurinţă la orice situaţie. Fire activă, schimbă activităţile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou, având tendinţa să nu ducă lucrurile la bun sfârşit. Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale şi instabile, are tendinţa de a se supraaprecia. Trece cu uşurinţă peste eşecuri sau decepţii şi stabileşte uşor contacte cu alte persoane. Vorbeşte tare, repede, gesticulează mult, are o mimică expresivă.
Flegmaticul
Este linistit, calm, imperturbabil, cugetat, consecvent, cumpănit în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini, este prudent, chibzuit, stăpân pe sine. Are o putere de muncă deosebită poate obţine performanţe deosebite mai ales în muncile de lungă durată şi este foarte tenace, meticulos în tot ceea ce face. Interesele şi relaţiile sunt constante, se implică cu greu într-o activitate nouă şi trece cu greutate de la o activitate la alta. Fire închisă, greu adaptabilă, puţin comunicativă, preferă activităţile individuale. Vorbeşte liniştit, cumpătat, cu pauze; gesturile şi mimica sunt discrete.
Melancolicul
Este la fel de lent şi inexpresiv ca flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi vigoarea acestuia, emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor exagerate exigente faţă de sine şi a unei neîncrederi în forţele proprii. Este puţin rezistent la eforturi îndelungate, oboseşte repede. Puţin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultăţi de adaptare social, se pierde atunci când este pus în faţa unor situaţii noi. Este sensibil la critic şi laudă, este uşor impresionabil, poate deveni suspicios sau ipohondru. Debitul verbal este scazut, gesticulaţia este redusă.
Acum că poţi recunoaşte cu o mai mare uşurinţă în care tip de temperament te încadrezi încearcă următoarele exerciţii: găseşte 5 aspecte pozitive şi 5 aspecte defavorabile ale temperamentului tău. Încearcă să găseşti o modalitate de optimizare a celor negative şi în scurt timp vei putea observa schimbări în colectivul din care faci parte.
0 Comentarii