Ce pot semnala crepitațiile la nivelul articulațiilor

publicat de Ann F

3 februarie 2022

Majoritatea persoanelor nu știu cum să recunoască semnalele transmise de propriul organism. Crepitațiile, scrâșnitul, scârțâitul sau fricțiunile – toate aceste sunete semnalează despre o disfuncție internă a organismului. Astăzi vom fi pentru o clipă interpretul dvs. și vă vom explica în detaliu cum să identificați sunetele emise de corpul uman.

În timp ce efectuați exerciții fizice sau chiar exerciții cardio simple este posibil să auziți zgomote și pocnituri în zona articulațiilor genunchilor sau a gleznelor.

„Există trei motive care pot cauza aceste sunete: fie un tendon care lovește o articulație, fie bulele de aer care se sparg în interiorul circuitului, fie articulațiile se decalează ușor”, explică David Geyer, director de medicină sportivă la Universitatea de Medicină din Carolina de Sud (SUA).

În zona de risc

Conform cercetărilor, fiecare a doua persoană din Europa este afectată de boli reumatice la un moment dat în viață. În timp ce în trecut, această problemă se datora în principal modificărilor legate de vârstă la nivelul articulațiilor și al țesutului conjunctiv, în prezent sunt afectați frecvent și tinerii. Cauzele pot fi dintre cele mai diverse. Cele mai des întâlnite sunt: infecțiile, exercițiile fizice excesive, regimul alimentar necorespunzător, traumatismele, excesul de greutate etc.

Cei care sunt expuși riscului de a contracta aceste boli pot fi:
● persoanele care au fost diagnosticate cu afecțiuni ale aparatului locomotor în trecut;
● persoanele în vârstă care suferă de o degenerare moderată sau severă a țesutului cartilaginos, ca urmare a modificărilor din organism legate de vârstă;
● persoanele care au fost supuse unor intervenții chirurgicale de diverse tipuri la nivelul articulațiilor;
● sportivii și persoanele care își supun în mod regulat articulațiile la efort fizic;
● persoanele cu diverse traumatisme;
● persoanele care duc un stil de viață sedentar din cauza condițiilor de muncă, a obezității, a unor probleme de sănătate și a altor factori;
● persoanele cu predispoziție ereditară la apariția afecțiunilor la nivelul articulațiilor.

După cum puteți observa, bolile articulare afectează diverse grupuri de persoane, indiferent de vârstă, stil de viață sau statut social.

Ce se poate întreprinde?

Pentru a depista la timp o disfuncție a organismului și pentru a o trata în mod corespunzător, fără a vă afecta programul zilnic, este suficient doar să:

1. echilibrați regimul alimentar prin renunțarea la zahăr, alimente bogate în grăsimi, carne roșie și alcool.
2. alocați timp zilnic pentru a efectua exerciții fizice simple la nivelul zonelor afectate.
3. consumați ciorbă cu carne de vită sau de pui. Gelatina conținută în ciorbă ajută la asimilarea proteinelor, care sunt elementele de bază ale celulelor corpului uman, iar carnea va contribui la reînnoirea rezervelor de proteine.
4. evitați să administrați medicamente hormonale, precum și combinații de pastile pentru ameliorarea durerii. Acestea nu au niciun rezultat asupra cauzei afecțiunii, ci doar maschează simptomele acesteia.
5. consumați ceaiuri din plante cu ingrediente sănătoase. Acestea reglează ficatul și rinichii, care la rândul lor îmbunătățesc situația și stimulează fluxul de lichid sinovial.
6. folosiți remedii naturale sigure, în caz de inflamație și durere severă, precum este Depanten.

Depanten – un gel cu efect local de răcire pentru ameliorarea rapidă a durerilor de articulații. Remediul este eficient pentru entorse, contuzii, artrită, artroză, reumatism și dureri de spate. Gelul acționează nu doar asupra ameliorării simptomelor, ci și asupra atenuării inflamației și poate fi utilizat atât pentru tratament, cât și pentru profilaxie în cazul persoanelor care prezintă risc.

Eficacitatea gelului Depanten se datorează combinației de ingrediente active naturale din compoziția acestuia. Extractul de arnica montana, cu conținut bogat în flavonoide, posedă proprietăți antiinflamatorii și analgezice. Extractul de mentă exercită o ușoară acțiune antiseptică, are efect răcoritor asupra pielii și, de asemenea, acționează ca anestezic local. Uleiul esențial de eucalipt împiedică dezvoltarea bacteriilor, are efect răcoritor asupra pielii și a membranelor mucoase. Iar uleiul de camfor generează dilatarea locală a vaselor sanguine și ca rezultat se creează o senzație de căldură și relaxare la nivelul articulațiilor afectate.

Indiferent de tipul de durere a articulațiilor este necesar să nu o ignorați și să o lăsați să dispară de la sine. Intervenția promptă și eficientă poate readuce bucuria mișcării în viața dvs.

S-ar putea să-ți placă și…

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.