Cum îți administrezi finanțele la 20 de ani

publicat de Adrian C

3 ianuarie 2017

Atunci când ești tânăr și abia pornești în viață, administrarea finanțelor poate părea o sarcină de-a dreptul copleșitoare. Încercând să faci față cheltuielilor studențești – presupunând că te ocupi singur de asta – a celor privind chiria sau camera de cămin, plus altor cheltuieli de zi cu zi, poți ajunge să te simți pierdut sau deznădăjduit. Însă nu trebuie neapărat ca totul să decurgă așa. Cu un plan bine pus la punct și o atenție deosebită acordată cheltuielilor, poți atinge echilibrul financiar.

Dacă acum ceva vreme vorbeam despre unele dintre cele mai importante secrete ale multimilionarilor, pentru a ajunge acolo trebuie să pornești de undeva, iar vârsta de 20 de ani este ideală pentru a pune bazele unui comportament economic disciplinat, care să-ți asigure pe viitor succesul.

Iată, așadar, care sunt cele mai importante lucruri pe care le poți învăța și practica astfel încât să știi cum să îți administrezi finanțele la 20 de ani:

1. Continuă să trăiești cu bugetul de student

Dacă ai terminat facultatea și deja ai primul tău job, nu începe să faci cheltuieli exagerate cu gândul că acum ai un salariu și îți poți permite aceste mici extravaganțe. Dacă nu cumva ai un salariu cu mult peste medie, încearcă să limitezi totuși cheltuielile neprevăzute. Astfel, la salariu te poți trezi că nu îți rămân suficienți bani pentru a-ți acoperi mâncarea sau alte lucruri necesare și pentru luna ce vine.

În momentul în care ajungi să înțelegi bugetul de care dispui, vei putea să îți pui la punct un plan astfel încât să îți ajungă banii atât pentru distracții cât și pentru cheltuielile de zi cu zi.

2. Nu te grăbi să te muți de acasă

Mai ales dacă nu ai o relație serioasă și nu intenționezi să te muți cu persoana iubită. Dacă ești singur și te concentrezi mai mult asupra job-ului sau a studiilor, mai rămâi să locuiești cu părinții tăi.

Asta te va scuti nu doar de niște cheltuieli în plus, dar și de grija mâncării sau a curățeniei. După ce te pui bine pe picioare din punct de vedere financiar, poți încerca și varianta mutării într-un apartament doar al tău.

3. Evită să faci împrumuturi

Mai ales la bănci. Dacă nu ai încă un venit foarte stabil, îți va fi greu să faci față ratelor lunare. Însă dacă totuși ai nevoie urgent de un astfel de împrumut și nimeni nu te poate ajuta, este indicat să optezi pentru o sumă cât mai mică, pe care să o poți achita fără prea mari sacrificii.

4. Achită-ți datoriile

Indiferent că este vorba despre datorii la prieteni, părinți sau instituții financiare, fă tot ce poți pentru a le achita. Cu cât amâni mai mult plata datoriilor, cu atât îți va fi mai greu să îți găsești echilibrul financiar.

În cazul în care îți este destul de greu sau imposibil să acoperi toate datoriile, măcar pe cele mai urgente încearcă să le lichidezi.

5. Asigură-ți un fond de urgență

Unul dintre cele mai înțelepte lucruri pe care le poți face atunci când îți administrezi finanțele la 20 de ani este să pui deoparte în mod constant o sumă de bani pentru un fond de urgență.

Astfel, atunci când te confrunți cu situații mai delicate în viață sau când situația ta financiară trece printr-o perioadă mai dificilă poți apela la acești bani – sau o parte din ei – pentru a reveni pe linia de plutire.

6. Nu evita asigurările

Chiar dacă la noi în țară majoritatea oamenilor evită să-și facă o asigurare, indiferent de tipul ei, tu nu ar trebui să procedezi așa. Chiar dacă cei din jurul tău – majoritatea mai în vârstă – îți vor spune că totul este doar o păcăleală a băncilor, nu renunța la ideea de a-ți crea o asigurare de viață, de boală, de accident, etc.

Deși nimeni nu-și dorește să aibă parte de momente dificile în viață, este bine să fii totuși acoperit pentru astfel de situații neprevăzute.

Odată ce te-ai pus la punct cu pașii de mai sus și ai ajuns la o oarecare stabilitate și înțelepciune financiară, îți va fi mult mai ușor să îți administrezi finanțele și pe viitor. O disciplină adecvată și multă responsabilitate sunt ingredientele care nu ar trebui să lipsească din viața ta de zi cu zi, astfel încât să nu fii nevoit să treci prin neplăcutele crize financiare.

S-ar putea să-ți placă și…

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.