Atunci cand temperatura de afara scade, probabil nu vei mai fi atras la fel de mult de alergatul in aer liber. Din fericire, te poti bucura de beneficiile sportului practicat in natura chiar si toamna tarziu sau iarna – pur si simplu ai nevoie de echipamentul potrivit si de putina planificare.
In primul rand, probabil te intrebi cum pot beneficia alergatorii de pe urma frigului. Vremea rece va opri multi alergatori din a iesi afara pentru o sesiune de sport si pe bune dreptate, pentru ca pot obtine antrenamente foarte bune acasa, cu un aparat de vaslit, o bicicleta fitness, sau un aparat multifunctional, spre exemplu.
Insa este bine de stiut faptul ca alergatul in temperaturi scazute pare sa imbunatateasca performanta. Datorita frigului, pulsul nostru nu mai creste atat de mult, si deshidratarea este la un nivel mai scazut. De asemenea, alergatul in frig pare sa necesite mai putina energie, ceea ce inseamna, per total, ca un alergator poate parcurge distante mai lungi sau isi poate imbunatati timpul de alergare daca alearga iarna.
Totodata, expunerea la frig necesita sa iei anumite masuri pentru a te simti confortabil. Iata ce poti sa faci pentru a te antrena cu succes iarna, in aer liber:
- Nu te imbraca prea gros
Atunci cand alergi in temperaturi scazute, vei avea nevoie sa te imbraci in mai multe straturi, mentinand materialele care absorb umezeala aproape de corp. O alegere buna pentru stratul de baza – cel care atinge pielea – este un articol de imbracaminte fabricat din lana. Peste acesta poti imbraca un articol din fleece sau bumbac, pe care le vei acoperi cu o haina rezistenta la vant si umezeala. Pentru confortul tau, poarta si manusi si sosete care absorb umezeala, dar si articole care sa iti acopere capul si fata (caciula, fular, cagula).
Totodata, nu trebuie sa iti fie cald inainte sa incepi sa alergi, deci imbraca-te ca si cand afara ar fi putin mai cald decat este de fapt. Astfel, vei evita sa te supraincalzesti.
- Nu uita de incalzire
Echipamentul potrivit nu este suficient pentru o sesiune de alergat lipsita de probleme. Dimpotriva, chiar daca reusesti sa rezisti frigului, fara incalzirea corespunzatoare inainte de alergare poti suferi diferite probleme musculare. Pentru a le evita este necesar sa faci exercitii in timpul carora imiti miscarile pe care le vei face in timpul alergarii, incalzind muschii utilizati in timpul acesteia – ridicari ale picioarelor, jogging-ul pe loc, genuflexiunile vor fi utile in acest sens.
- Fii flexibil
Chiar si pregatit pentru frig, conditiile meteo te pot afecta. Alergatul in temperaturi joase poate fi o experienta diferita de fiecare data, in functie de temperatura, vant, umezeala, altitudine etc. Daca nu poti face tot ce ti-ai propus intr-un singur antrenament, organizeaza-te altfel, astfel incat sa nu suferi din pricina frigului.
- Schimba-te rapid
Dupa ce ai terminat antrenamentul, temperatura iti va scadea destul de rapid. Pentru a evita senzatia de frig, schimba-ti hainele cat mai repede, si bea o bautura calda.
0 Comentarii