Cum să faci un site mai atractiv pentru vizitatori

de

Sunt multe de spus atunci când vine vorba de web design, însă cel mai important lucru de care ar trebui să se țină cont în acest domeniu este cum să faci un site atrăgător pentru vizitatori. O pagină web bine pusă la punct va fi capabilă să atragă noi vizitatori și să îi păstreze pe cei deja câștigați.

Având în vedere că tot mai multe instituții sau afaceri apelează la pagini web pentru a se promova sau doar pentru a fi mai la îndemnâna oamenilor, acest domeniu a devenit din ce în ce mai solicitat. Iată care sunt aspectele pe care trebuie să le îndeplinească un site pentru a fi mai atractiv pentru vizitatori și pentru a avea efectul scontat.

Tipul site-ului

Odată ce s-a stabilit că o anumită entitate are nevoie de un site, web designerul care se va ocupa de acest proiect trebuie să fie conștient de faptul că există o diferență între un site creat pentru o instituție publică și unul pentru o mică afacere sau chiar pentru o persoană fizică. Pentru fiecare dintre ele ar trebui să se țină cont de complexitatea viitorului site, a informațiilor publicate, precum și de ușurința cu care pot fi acestea accesate.

Grafică

Astfel, dacă trebuie să creezi un site pentru un mic magazin online, un stil aerisit din punct de vedere vizual și ușor accesibil potențialilor clienți reprezintă cea mai bună alegere. Dacă, însă, ai de creat un site pentru o instituție publică, lucrurile se complică un pic. În acest caz trebuie să ții cont de anumite aspecte impuse te titular și pe care trebuie neapărat să le incluzi în site și să alegi o grafică potrivită cu subiectul. De exemplu, dacă te ocupi de site-ul unei instituții de mediu, o idee bună ar fi să mergi pe tonuri de verde și pe imagini vii, care să te ducă automat cu gândul la o astfel de instituție.

Accesibilitate

După cum spuneam și mai sus, cel mai important aspect pe care trebuie să îi întrunească un site mai atractiv pentru clienți este accesibilitatea informației și ușurința cu care poate fi utilizat. Atunci când creezi un site, trebuie să fii conștient că acesta nu va fi accesat doar de persoane care sunt la curent cu tehnologia, ci și de persoane mai puțin instruite în acest domeniu. Și cum fiecare vizitator contează, este păcat să îi pierzi pe cei care se descurcă mai greu cu navigarea pe internet.

Ai grijă, așadar, ca site-ul creat să poată fi ușor de folosit și de persoanele din această categorie.

Calitate

Ca în fiecare domeniu de activitate, și în acest caz calitatea ar trebui să fie un aspect de la care să nu se facă sub nicio formă rabat. Nu poți să te aștepți la aprecieri sau rezultate deosebite dacă nu investești suficient timp, bani și muncă într-un site de calitate. Având în vedere cele spuse anterior, în acest domeniu nu prea este cazul să te zgârcești, mai ales dacă vrei un astfel site pentru a-ți promova afacerea sau pe tine, ca persoană.

Chiar dacă ai impresia că te costă mult prea mult, o pagină web bine pusă la punct va fi extrem de apreciată de vizitatori și îți vei amortiza fără probleme investiția.

Acestea fiind spuse, munca unui designer de pagini web nu este una ușoară și necesită multă muncă și imaginație, dar cel mai important este rezulatul final: site-ul final rebuie să fie suficient de atrăgător pentru vizitatori și, mai presus de toate, ușor de folosit.